Prea amortit ca sa pot incropi ceva cu o logica clara, asa ca golesc ganduri spre exterior, ca sa mai scap de presiunea acumulata. Sa fac o retrospectiva... heh sunt prea obosit chiar si pentru acest simplu proces. In linii mari suna cam asa: am inceput anul asta in forta, cu mult mai multa forta decat intreg deceniul trecut. Cu o noua perspectiva asupra lucrurilor din jurul meu. Cu mai multa energie si optimism si promisiunea ca toate vor iesi bine intr-un final. Si, incetul cu incetul, ca un castel de nisip care isi schimba forma sub atingerea valurilor, toate au revenit la forma oribila pe care o cunosc de atat amar de vreme. Se pare ca pe cat de mult incerci sa te tii de ceva / cineva, cu atat mai mult suprafata de care te tii devine tot mai alunecoasa. Rezulatul fiind, invariabil, acelasi... frustrare si golul care tot se largeste.
Si nu pot scapa de senzatia ca nu e viata mea... nu e corpul meu si ca privesc tot ce se intampla din perspectiva unui strain...
The harder you hang on... the faster it slips away...
No comments:
Post a Comment